creare site-uri la comanda 079953912

(foto) KIA a prezentat Concept SP la AutoExpo 2018 din India

KIA a prezentat în premieră mondială exercițiul de stil Concept SP la AutoExpo 2018 de la New Delhi. La standul constructorului, care și-a făcut astfel debutul pe piața din India, au fost expuse și alte 16 modele globale ale mărcii.

Concept SP are un design inspirat de ”rețetele” care au avut succes pe piața indiană și prefigurează modul în care vor arăta automobilele care urmează să fie comercializate în această țară începând cu a doua jumătate a anului 2019. Peter Schreyer, Chief Design Officer al Kia Motors Corporation, spune că au ales să își prezinte viziunea folosind un SUV pentru că ”acest segment aflat în plină ascensiune la nivel mondial a devenit o alegere importantă și pentru cumpărătorii indieni. Intenționăm să intrăm pe această piață cu un SUV care va stabili noi parametri în industria auto și, chiar dacă acum expunem un concept, trebuie să precizez că mașina de producție va fi foarte aproape de cea prezentată la AutoExpo 2018.”

Partea frontală robustă are drept punct de referință grila unică și distinctă “nas de tigru” Kia la care sunt conectate printr-un subtil artificiu stilistic și luminile de zi, cu un far superior îngust și unul inferior de dimensiuni mai mari. Potrivit lui Schreyer, grafica hi-tech a acestora, generează imagini diferite în timpul zilei și nopții, și, probabil, acest atribut urmează să fie păstrat și la modelul de producție.

Interiorul este caracterizat de eleganță, dinamism și pune accent nu doar pe confort, ci și pe elementele tehnologice de ultimă oră. Nimic suprinzător în contextul în care publicul țintă este reprezentat de tineri, iar India, se știe, reprezintă un pol important pentru IT –ul global.

Citește și:

Media